blog i-deea.com

Ian Brown – El Mundo Pequeno

De ieri am o melodie in continuu pe repeat. Si nu am vrut sa o dau la nimeni. Imi place la nebunie pentru simplu fapt ca a aparut intr-un moment extraordinar. Poate nu e asa de extraordinar pentru altii, poate e chiar banal, dar pentru mine a fost ceva mumos. Si cum o ascult imi prelungeste acea stare de bine si zambet pe buze si gustul dulce si respiratie calda.

Nu am vrut sa o dau la nimeni pentru ca mi-era teama ca imi va fugi acel sentiment, ca va incepe sa insemne si altceva, ca nu va mai fi acea stare, acea clipa ce mi-o prelungeste. Daca o sa insemne si pentru altcineva altceva, si se duce efectu de la mine? Dar pana la urma mi-am zis: nu o sa dispara acel moment pentru ca nu ii dau eu voie sa dispara, si gata!
Asa ca melodia: The Corrs – When the stars go blue

Cum nu am inca un raspuns pentru refrenul din cantec, vreau sa cred ca in momentul cand o sa il am, o sa fie si mai extraordinar… si chiar ca acea clipa nu o voi impartasi cu nimeni! Pentru ca nimeni nu va simti ce simt eu. Doar eu, in eu.

Un titlu lung pentru o carte, dar m-a atras instantaneu.

In fiecare zi de-a mea, parcurg o zi din viata ei. Ii urmaresc reactiile si progresul bolii, ii incerc temerile lumii “adevarate”, pasesc in mintea mea, aceiasi pasi printre coridoarele de un galben ocru, cu aceleasi urlete pe fundal, infundate de dupa usi cu infirmiere multe. Sunt de acord cu ea, o incurajez si ma demoralizeaza. Imi arata ce traieste si simte ea, imi arata cum e sa nu faca parte din “restul”. Ii e frica sa fie ca mine, imi e frica sa fiu ca ea…

Are un efect foarte ciudat cartea asupra mea… nu stiu daca sa o recomand sau nu… dar daca o cititi… nu stiu ce sa zic… tind sa cred ca daca nu as avea asa putin timp sa citesc, nu as gusta-o asa mult, nu as merge impreuna cu ea…pas cu pas…